Povestea lui Petru

Petru ne povesteşte cum a învăţat că nu trebuie să renunţe la activităţile sociale.

AM REALIZAT CĂ TREBUIA SĂ FAC CEVA

Petru , 58

Ce pot să spun? Am fost întotdeauna un tip foarte sociabil şi activ atunci când nu lucrez. Dar, când am realizat că sufăr de , am crezut că trebuie să renunţ la viaţa socială.

Nu fac întotdeauna ceva spectaculos în fiecare zi, însă îmi place să încerc restaurante noi sau doar să mă întâlnesc cu prietenii la bere într-un bar.

Din păcate, nu-mi mai era uşor să mă simt bine în compania celorlalţi dacă mă gândeam tot timpul că trebuie să merg la toaletă în curând. Dacă toaletele erau departe? Dacă era coadă la toaletă?

Am început să inventez scuze, ca să nu mai merg la bere sau ca să nu ne mai întâlnim prea departe de casă. Nu voiam să agravez lucrurile consumând lichide şi nu eram sigur că mă pot ţine până la toaletă dacă aceasta era prea departe. Prin urmare, am încercat să beau mai puţină apă pe zi, ca să nu fiu nevoit să urinez prea mult, însă m-am ales doar cu dureri de cap.

Am realizat că problema mea ar putea fi mai mult decât o mică neplăcere, aşa cum voiam să cred că e. Într-o zi, mi s-a întâmplat ceva în drum spre casă de la muncă. Am avut o senzaţie ciudată şi am simţit că mi s-au udat pantalonii. Din fericire, abia coborâsem din maşină şi mai aveam doar câteva minute până acasă, unde m-am putut schimba. După incidentul ăsta, nu prea am mai vrut să socializez în afara casei. Dacă mi se întâmpla acelaşi lucru? Îmi era dor de interacţiunea socială cu prietenii mei. Îmi era dor să descopăr locuri noi.

Dar cu cine să vorbesc despre asta? Cu prietenii? Nici vorbă! Cu un coleg de la muncă? Nu cred. Fiul meu este o persoană ocupată şi nu voiam să îl deranjez cu o problemă atât de puţin importantă. Plus că nici nu ştiam cum să aduc vorba despre asta.

Dar am realizat că trebuie să fac ceva. Aşa că am început să caut informaţii pe internet. Am găsit un site unde lumea vorbea despre folosirea produselor de „protecţie“ şi se pare că existau multe tipuri de produse care se puteau folosi. Habar n-aveam! Parcă dădusem de aur. Am comandat câteva produse de la un magazin online. Chiar a funcţionat!

Acum m-am întors la „vechiul eu“. Localizez întotdeauna toaletele atunci când merg într-un loc nou şi încerc să caut loc în apropierea acestora. Pot lenjerie de protecţie şi am o pereche de rezervă cu mine. Prevenţia este cheia în această situaţie. Partea bună este că şi uit că o port. E exact ca o lenjerie normală. Iar eu mă pot concentra pe lucrurile importante. De pildă, ce băutură să comand la masă.