Povestea lui Mihai

Ştim cu toţii că n-o să trăim la nesfârşit. Cu toate astea, diagnosticul de cancer la prostată a adus după sine un şoc imens. Am fost operat la prostată în aprilie 2011 şi totul mergea bine. Imediat după operaţie a trebuit să folosesc un cateter. A fost cam deranjant. Când mi-a fost scos, am cunoscut un urolog cu care am discutat cum aş putea să revin la normal cât mai repede.

Operaţia de îndepărtare a prostatei mi-a slăbit muşchii planşeului pelvian şi nu mai puteam să opresc fluxul de urină imediat după operaţie. Mi s-a recomandat să fac nişte exerciţii şi să folosesc protecţii destinate special bărbaţilor. La început, m-am simţit ciudat să le port, însă erau foarte discrete. Cu toate că protecţiile nu sunt sesizabile, am decis să fiu deschis.

De-a lungul vieţii, am învăţat că lumea învaţă de la tine. Dacă pari relaxat şi deschis în privința anumitor chestiuni, lumea reacţionează la fel. Astea fiind spuse, nu mă mândresc cu afecţiunea mea, însă, dacă vine vorba despre ea, încerc să nu mă simt stânjenit. O percep ca pe o realitate cu care trebuie să mă descurc.

Îmi fac exerciţiile şi am devenit propriul meu antrenor personal. Iar munca mi-a fost răsplătită. N-aş spune că recuperarea se face rapid, însă progresele mă determină să continui. Obiectivul meu este să reuşesc să nu merg la toaletă 3-4 ore şi să mă descurc fără să folosesc protecţii. Mai am mult de lucru, însă, pe ansamblu, mă bucur că mi-am recâştigat multe aspecte ale vieţii normale.